Avem cultură, avem valoare!

banninvitatiFacultatea de Teatru și Televiziune invită elevii de liceu, în special pe cei din anii terminali, să se înscrie în regim gratuit la programul de dezbateri „AVEM CULTURĂ, AVEM VALOARE !”. Programul își propune să lanseze întîlniri și discuții între tinerii interesați de arte și, mai ales, de teatru, și practicieni ai teatrului de diverse specialități și orientări artistice. Ținta întâlnirilor e, pe de-o parte, cunoașterea reciprocă între publicurile tinere și oamenii de teatru și, pe de altă parte, crearea unei platforme menite să dezvolte cultura teatrală a tinerei generații.

Organizate ca dialoguri tematice între un invitat și un moderator, la care liceenii și studenții sunt încurajați să participe liber și activ, evenimentele primei serii   vor avea loc lunar, la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai.

 

Luni, 30 martie ora 17, „Cine/ce e un om de teatru ? ” întîlnire cu actrițele Miriam Cuibus (TNC) și Raluca Lupan (Create.Act.Enjoy), moderator Raluca Sas Marinescu

Cum ajungem actori, regizori, scenografi, dramaturgi sau critici de teatru? Ce îl motivează pe artist? Cum lucrează el în compania din care face parte, fie ea de stat sau independentă? Și, în cele din urmă, se deosebește felul de viață al unui artist de acela al unei persoane din afara teatrului?

 

Luni 27 aprilie ora 17, „Occupy theatre ! Teatru si gândire critică” întâlnire cu criticul de teatru Oana Cristea Grigorescu moderată de Miruna Runcan

Cum privim și cum înțelegem un spectacol de teatru? Cum îl evaluăm? De ce și cum se naște nevoia unei priviri critice? E criticul de teatru un simplu spectator specializat, sau e un om al lumii teatrului? Cum se construiește încrederea în opinia criticului? Ce contribuție are criticul în construcția unui public? Dar în viața cetății?

 

Luni 18 mai ora 17, „Muzică și joc în teatru”, întâlnire cu actrița-compozitor Ada Milea, moderata de Ivona Vâstraș

De ce e nevoie de muzică în teatru ? Care e diferența dintre muzica născută pentru un spectacol al unui regizor și muzica ce construiește ea însăși un spectacol de teatru ? Despre poezie ca izvor al muzicii, dar și al teatrului. Cum și de ce cântă actorii? Cum arată drumul de la un proiect la premieră?

 

Luni 15 iunie ora 17, „Hai să scriem (pentru) teatru !” întâlnire cu Alexa Băcanu și Ana Cucu-Popescu, autoare dramatice, și Leta Popescu, regizor de teatru, moderată de Cristina Iancu.

Despre dramaturgie, poezie și proză, cum se adună, cum/unde se despart ele. Care-i diferența dintre literatura dramatică pe care-o studiem la școală și scriere pentru scenă/platou? E autorul textului un scriitor, sau e un om de teatru, printre alți oameni de teatru? Cum lucrează un regizor cu dramaturgul pe care l-a ales? Dar un actor? Cât de „colectiv” poate fi un proiect teatral?

 

Pentru înscrieri, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la adresa: adriana.florea@ubbcluj.ro.

Leave a Reply