Ochii din spatele inscripțiilor

Se spune că aceia care nu își cunosc trecutul au toate șansele să îl repete. În teatru, așadar, ni se oferă posibilitatea de a simți, înțelege și explora în profunzime aspecte istorice pe care deseori le pierdem din vedere. Gianina Cărbunariu creează un spectacol-forță capabil să oglindească efectul nociv pe care îl are un sistem represiv asupra societății. Tipografic Majuscul este povestea a unui tânăr de 16 ani care a cerut libertate într-o lume în care orice răzvrătire împotriva regimului era considerată o crimă.

Gianina Cărbunariu este un dramaturg și regizor de prestigiu internațional care, în ultimii 3-4 ani, a acordat o atenție deosebită istoriei recente a României, folosind ca bază pentru spectacole material din dosarele polițiilor politice. De această dată suntem provocați să ne uităm în ochii lui Călinescu Mugur (Silvian Vâlcu), cel care în 1981 a scris cu cretă în toate colțurile pieței publice din Botoșani mesaje de instigare la revoltă împotriva nedreptăților și abuzurilor din România comunistă. Tânărul, inspirat de emisiunile politice difuzate de postul de radio Europa Liberă, a avut curajul să aducă la lumină niște realități care, deși cunoscute de toți români, erau trecute sub tăcere. Răspunsul însă nu a fost acela al unor oameni în a căror conștiință a fost trezită dorința de libertate, ci al Securității. Impresionant este faptul că spectacolul Tipografic Majuscul conține fragmente considerabile extrase literal din dosarele Securității și materiale obținute în urma interviurilor și anchetelor realizate de regizoare alături de istoricul Mihai Bumbeș.

Cu toate acestea, spectacolul reprezintă mai mult decât o mărturie despre absurditatea unui sistem al supravegherii, controlului și terorii. Tipografic majuscul propune o fascinantă explorare a interiorității umane, creând o dimensiune psihologică remarcabilă prin consistență și veridicitate. Contrapunctele comice sunt plasate subtil și inteligent astfel încât să amuze, să sensibilizeze și să evidențieze tragismul unei cenzuri care limitează orice formă de exprimare. Spectacolul surprinde prin simboluri puternice și sugestive care oferă căi de acces spre aspecte tulburătoare ale realității.

Scenografia semnată de Andrei Dinu și jocul actoricesc sunt într-un constant raport de interdependență, contribuind astfel la creearea unor tensiuni care se strecoară adânc în lumea interioară a spectatorului. Actorii interacționează și sunt dublați de proiecțiile video care alcătuiesc decorul. Spectacolul debutează cu imaginea autentică a dosarului Elevul din 1981 și impune astfel o convenție: toate documentele care vor fi proiectate pe parcusul spectacolului sunt cele reale. Fascinant este că inscripțiile vinovatului apar nu doar pe suprafața destinată proiecțiilor, ci și pe corpurile securiștilor care încearcă în van să se lupte cu aceste imagini. Motivul? Înscrisurile care îi acoperă dezvăluie faptul că această dorință de eliberare se află inhibată în fiecare membru al societății. De asemenea, prezența fizică a actorului este dublată de un prim-plan al ochilor care evidențiază uluitoarea expresivitate a interpretării și trimite la identitatea dublă a personajelor.

În momentul în care are loc ședința privitoare la exmatricularea vinovatului, microfonul este îndreptat în jos și astfel, fiecare vorbitor trebuie să se coboare pentru a reuși să se facă auzit. Încă o dată, omul se supune total în fața sistemului. Moartea tânărului este tulburătoare datorită ambiguității în care este învăluită. Călinescu Mugur sare pe o saltea într-un ritm din ce în ce mai accelerat, până la epuizarea absolută. Simbolul propune interpretări alternative. Pe de o parte, o semnificație poate fi conformismul pe care a fost obligat să și-l asume pentru a fi absolvit de pedeapsă, iar pe de altă parte, ritmul săriturilor poate fi identificat și cu revolta care a pulsat în el până la sfârșit. Această scenă este însoțită de un efect sonor puternic și sacadat: bătăile inimii? Spectacolul se încheie cu cei trei anchetatori ai elevului care sunt intervievați în legătură cu ce s-a întâmplat. Interviurile au fost realizate în 2007, iar fragmentele transpuse în spectacol sunt autentice. Contrastul dintre declarațiile acestora și realitatea evenimentelor creează un umor tragic impresionant.

Pe tot parcursul spectacolului, atmosfera încordată și suspansul sunt amplificate de efectele sonore intense și muzica realizate de Bobo Burlăcianu. Luminile (Andu Dumirescu) au, de asemenea, un rol important în receptarea spectacolului. Scenele clar-obscur creează senzația de introspecție, de profunzime, pe când lumina puternică din timpul interogatoriilor și anchetelor trimit la ideea că indiferent cât am încerca să îndepărtăm întunericul, ființa umană își va păstra inevitabil umbrele.

Prestația actorilor este de excepție. Interpretarea veritabilă se definește printr-o deplină armonie între limbajul corpului, expresia facială și inflexiunile vocii. Prin intermediul jocului actoricesc, spectatorul poate să descifreze psihologia personajelor, înțelegând astfel mentalitatea caracteristică unor oameni încătușați de sistemul represiv.  Silvian Vâlcu (Călinescu Mugur) este singurul care rămâne în pielea aceluiași personaj până la finalul spectacolului. Cătălina Mustață, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță și Mihai Smarandache interpretează diverse roluri: anchetatori, martori, membri ai familiei vinovatului, prieteni, profesori, reușind să se plieze pe structura psihică a fiecărui personaj. Echipa bine sudată comunică eficient, umplând scena cu o energie care absoarbe publicul.

Tipografic majuscul este un spectacol necesar, atât din punct de vedere artistic, cât și social deoarece deschide o fereastră spre o realitate care și-a lăsat definitiv amprenta asupra istoriei.

ANDREEA MARIA LUPU