CE FACI DUPĂ?

„Și ce-o să te faci tu după ce termini teatrologia?”

         Această întrebare, legitimă, de altfel, în lumea de azi, stârnește frisoane oricărui părinte responsabil de proaspăt absolvent de liceu. Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) conferă absolvenților noștri dreptul de a se angaja pe următoarele funcții, în sistemul de stat: Redactor, Consultant artistic, Corespondent presă, Lector scenarii, Referent literar, Secretar literar, Jurnalist cultural, Autor dramatic-scenarist, Secretar artistic, Dramaturg-adaptare texte, Pedagog teatral.
         Acestea, însă, sunt doar niște denumiri abstracte. Teatrologii se regăsesc aproape oriunde e nevoie de spirit critic, creativitate și flexibilitate: directori de teatru, intelectuali publici, secretari literari sau PR-manageri, game designers, jurnaliști, critici, dramaturgi, publicitari, regizori, autori dramatici cu piese montate în țară și străinătate, directori de festival, impresari, cercetători, editori, profesori de liceu sau universitari, organizatori de evenimente, manageri de companii independente, purtători de cuvânt ai unor corporații etc.