Viața în roz

Intro

Fluturi. Chiul. Gânduri. Du-te dracu’! Vis. Tu ce crezi? Balsam de buze. Gașcă. Lamă. „Nu am chef azi”. Clipă. Indignare. Căutare. Iluzii. De ce eu? Blugi rupți. Ciocolată. Loterie. Bere. Prima întâlnire. Vama veche. Viciu. Riscăm. Vârtej. Trage și tu un fum. Sân. Ascultă-mă. Stai jos, nota 3! Mergem? Neputință. Vreau să vorbesc. îmi place să mă joc. Știi melodia asta? Orgasm. Victorie. Prioritate de dreapta. Majorat. Chef, paranghelie, bairam, chermeză. Nevoie. Acnee. Frustrare. Prejudecată. Fugă. Vreau ca tu să mă. Cum te eu, nimeni nu te va. Te urăsc! Izolare. Dependență. „Sunt nebun, iubesc și nu am bani”. Atinge-mă! Prezent. Amprentă. 6, vine profa! „Fată verde cu părul pădure”. De ce? Pasiune. Cum?. Nonconformism. Unde? Nopți albe. Te vreau. Nu știu. Nu vreau. Nu-mi pasă. Bac. Sunt grasă. Vreau să aparțin. Nu ai dreptul. Greșeală. Dezamăgire. Da, nu. Cuțit. Durere. Aspirații. Eu.

 

Scena 1 – Deja străină

 

O cameră, la birou

ANDRA: Salut! Eu sunt Andra. În dimineața asta m-am tăiat într-un ciob. Ciobul făcea parte dintr-un întreg. Iar întregul a fost spart de tata aseară când se certa cu mama. Zicea că el muncește ca prostu’ și ea își bate joc. Am râs. E fix invers. Dar nu-i bai. Am strâns eu cioburile și am șters și sângele de pe jos de la buza spartă a mamei. De dimineață amândoi dormeau îmbrățișați de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Înduioșător. Cu toate astea, îi puteam simți durerea mamei. Și-n somn plânge femeia asta.

În fiecare dimineață mă duc în aceeași stație, văd aceeași oameni, spun același ’’Bună dimineața’’ sec și mă uit mereu în gol… fix în același loc. Am un prieten care-mi povestește mereu cum ai lui au murit asfixiați și cum vrea să se sinucidă curând. Îl ascult mereu, cu același interes ce tinde spre 0.

O benzinărie.

Râzi, plângi, mergi, îl strângi pe tata în brațe parcă pentru ultima oara, mă pupi pe mine, salivă pe obraz, mă strângi prea tare, nu pot să respir, lacrimi la tine în ochi. Un autocar. Mâinile și picioarele tale, mersul tău, cum mănânci, cum bei, cum sforăi, cum mă strigi, cum mă cerți, cum râzi. Toate duse.

Ai plecat. Și …. BANG! Am 20 de ani. Când am ajuns aici? Cum? Ieri îmi tăiam degetele o dată cu cartofii și-mi sărea ulei pe față când prăjeam un ou. Ieri îmi ardeam cămașa, ieri îmi lipea tata o palmă peste față că nu scriam cum trebe’. Tu ieri ar fi trebuit să-mi iei apărarea. Ieri furam primul bic de la tata ca să-mi rad părul de pe picioare, deși tu-mi ziceai să nu fac asta. Ieri îmi beleam genunchii când luam trânte cu bicicleta. Tu trebuia să mă bandajezi, să suflii, să ceva. Ieri vorbeam urât cu tataie. Și tu de ce nu-mi ziceai că nu-i bine?! De ce nu mi-ai zis că la un moment dat pleacă și n-am să mai am ocazia să-i vorbesc urât? Ieri dădeam cu aspiratorul și dansam în același timp. Tu râdeai de mine. Tata zicea să las prostiile și să fac treabă.

Unde mămăliga ta ai fost, mă? Ă?! Unde? Da tu crezi că io mai repet toate treburile astea pentru tine? Tu crezi că mai există a doua șansă să mă vezi crescând? Țâțele n-o să-mi dea înapoi să știi. Tu ce crezi mă, că dacă îți pare rău io bat din palme și mă fac mică ca să mă ții tu în brațe când plângeam? Tu crezi că io mă întorc în clasa I ca să ai tu ocazia să mă împingi pe poarta școlii? Tu chiar crezi că se poate? Da cine dracu te crezi mă că ai dreptul să-mi ceri asta? Tu crezi că io o să trec iar prin toată copilăria și adolescența doar pentru că ți-ai dori tu să fi fost aici? Tu crezi că vreau să mă îngrozesc iar că mi-a apărut păr peste tot? Că am luat 3 la mate? Că m-a pupat un băiat și am zis că lucru mai nașpa nu există pe pământ? Că se îmbăta tata? Că mi-a călcat mașina primul meu câine? Că s-a urcat boul de Răzvan peste mine și credea că se joacă? Știi mă toate astea, le știi?

Tu crezi că poți să cumperi 13 ani cu banii tăi? Îmi bag pula-n banii tai.

Bine că veneai mereu acasă cu brațele pline. Tu nici măcar nu realizai că plinul brațelor tale nu m-a interesat vreodată. Doar spațiul dintre ele. Să mă cuibăresc acolo ca un câine plouat.

Câine n-am rămas. Dar plouată tot sunt.

Și oricum, cred că ți-e mai bine acolo. Nenorocitul de tata.

Voi nu ați vorbit niciodată. Nu știți cum funcționează acest proces al dracului de complicat. Știi? Eu spun un cuvânt, apoi celălalt spune alt cuvânt. Apoi eu alătur niște cuvinte și formez o propoziție. Apoi celălalt face la fel. Și așa comunicăm.

M-am întrebat de multe ori dacă am făcut bine că ți-am zis ’’Da’’. Oare acela era unul din puținele momente în care trebuia să-ți zic ’’Nu’’? Nu știu. Știu doar că n-ai fost alături de mine și că toți banii din lume, pe care tu de altfel consideri că mi i-ai trimis, nu vor putea înlocui vreodată lipsa ta. Fizică. Îmi zici mereu că mă iubești. Iar pe mine mă doare pentru ca eu nu te iu…

E o ruptură în orice. Așa intră lumina.

Te-am așteptat. Acum nu te mai aștept.

Ceasul e cât vrei tu să fie, mamă.

 

Cor 1

 

Ce știi tu despre independență?

Ai întotdeauna nevoie de sfaturile unui adult, ei au trecut prin viață!

Nu ai voie să greșești!

Nu se poate să ai un iubit la vârsta asta!

Prietenii te influențează negativ!

Dacă nu faci cum zic eu o să vezi că o să-ți fie rău.

Asta e notă? El de ce a luat mai mult decât tine?

Nu mai e timp de distracție, dacă vrei să intri primul la facultate! Trebuie să faci sacrificii.

18 ani e o vârstă prea mică pentru carnetul de șofer.

Nu ești suficient de matur! Ești un copil!

În discotecă e doar destrăbălare!

Mâine mergem la ginecolog! Ți-ai luat lumea-n cap!

Nu te gândesti decât la tine!

Ești vulgar!

Ai devenit iresponsabil.

Camera ta e o cocina de porci!

Ești prea mic să pleci în excursie doar cu colegii.

Vei vedea când vei crește mare!

Ți-ai luat nasul la purtare!

Nu ești in stare, lasă-mă pe mine!

De ce nu ești si tu ca ceilalți?

Ești  ciudat!

Unde ai mai văzut tu așa ceva?

Asta nu-i muzică!

Nu vei găsi pe cineva mai bun!

Ți-am spus eu!

Ești mare, descurcă-te!

Cât mai ai de gând să te întreținem noi?

Fii și tu în rând cu lumea!

Mă faci de rușine!

Ce-i cu hainele alea pe tine?

Eram sigur că n-o să reusești!

Nu ești suficient de bun! M-ai dezamăgit! Nu-mi vine să cred că ai făcut asta!

La ora 9 să fii acasă.

Noi știm ce e mai bine pentru tine.

Ai mâncat prea puțin.

O să ți se facă rău.

E frig afară, mai pune ceva pe tine!

Sigur nu mai ai nevoie de nimic?

Ai grijă să nu te lovești, știi că ești sensibil!

Din cauza ta viața mea e un dezastru!

Nu știu ce să mă fac cu tine. Ești o cauză pierdută.

Nu mai ești copilul meu!

Băieții ți-o trag și pleacă!

Fetele umblă doar după banii tăi!

Mai ieși și tu în lume!

Nu se poate ca ea să aibă și tu nu.

Lasă, că vin la școala și le arăt eu lor!

Discutăm acasă!

De ce nu ai răspuns la telefon?

Ai pățit ceva?

Ai prea multe mofturi!

O fac pentru binele tău.

Trebuie să știu totul despre tine.

Îmi poți spune orice!

Scena 2 – ILICIT

 

ANDREEA: Îmi pare rău. Nu am vrut să afli așa. Am… Poate că am făcut o greșeală, nu știu. Îmi pare rău, Maya. Nu am vrut nicio secundă să te rănesc. Uite, știu că numai asta îți lipsea acum, dar… hai să stăm puțin, cum stăteam altădată. Putem să stăm doar două minute? Nu ar fi trebuit să mă găsești aici, nu am vrut să mă găsești aici! Tudo… adică tatăl tău zicea că ajungi acasă pe la 4. Te rog, doar două minute…

Andreea se așează. Se uită în jur.

ANDREEA: Ce de cărți ai! Când eram mică, aveam o cameră uriașă la subsol – era toată o bibliotecă! Pereții erau numai rafturi de sus până jos, iar tata cumpăra mereu cărți. Aproape în fiecare seară, îmbrăcați în pijamale, ne furișam jos. Tata aducea o pătură și două căni de ceai cu scorțișoară, așa cum îmi place mie, și ne apucam. Din unele cărți aveam mai multe exemplare și citeam aceleași pagini în același timp, pentru că reacționam asemănător. Zâmbeam în același timp, ne miram în același timp, râdeam, oftam. De câteva ori am și plâns. Așa s-a întâmplat la Cehov. Aveam două cărți la fel de vechi, cu Pescărușul și Unchiul Vania. Ne-au plăcut atât de mult că am zis că le mai citim o dată. El nu a apucat să le termine și a doua oară. A murit cu o zi prea devreme. Știi, încă nu-mi vine să cred că a reușit să mă păcălească atâta timp. (Pauză.) În fiecare seară, după ce terminam de citit, iar mama se ducea la culcare, el venea la mine, mă pupa pe frunte, stingea lumina și-mi spunea: “Vise frumoase să-ți aducă noaptea, Andreuța, și numai dimineața din vis să cobori.” Și eu ziceam: “Și ție, tati.”

Stai, Maya! Durează doar două minute. Într-o seară, pe sfârșit de decembrie, l-am așteptat să-mi spună noapte bună, dar el a întârziat. L-am strigat de câteva ori. Niciun răspuns. Am dat buzna la ei în cameră; mama nu era acolo, iar pe noptiera de lângă el era o lumânare. M-am apropiat de el și i-am spus: “Vise frumoase să-ți aducă noaptea, tati, și doar dimineața din vis să cobori.” Și mă așteptam să zică: “Și ție, Andreuța.” Dar el a tăcut.

(Pauză.)

La scurt timp după ne-am mutat într-un apartament. Acum îmi dădeam seama că vechea casă era mult, mult prea mare. De câteva ori era să-mi pierd sufletul prin camerele alea. A fost mai bine când ne-am mutat… așa cred. Nu știu ce gândea mama despre asta. Eu voiam să vorbesc, dar ea a început să tacă. Țin minte… Știi… îmi amintesc că am venit odată seara de la școală.

Andreea se întinde după pachetul de țigări de pe masă.

ANDREEA: Îți iau și eu o țigară.

Ia o țigară din pachet, dar nu o aprinde, ci doar rămâne cu ea între degete.

ANDREEA: Așa… Mama ajunsese înaintea mea și stătea în sufragerie, dar se vedea că nu are chef de nimic. Am căutat o carte în saci, dar nu am găsit-o, așa că m-am dus până la ea. Mamă, vreau și eu o carte. “Tre’ să fie în saci.” Am căutat-o, dar nu am găsit-o. “Bine, ți-o caut eu mâine.” Nu poți acum? “Mâine, Andreea.” Dar vreau… “Du-te și pune-l pe el să ți-o caute dacă te grăbești așa tare!” Nu am știut cum să răspund la asta.

(Pauză.)

Nu am mai terminat nici eu cartea a doua oară, pentru că nici el nu s-a ținut de promisiune. Nu     s-a ținut de promisiune! Dacă m-ar vedea acum, cred că ar fi tare surprins. Îmi și imaginez: “Andreuța, dar de când te dai tu cu ruj?” Nu port ruj de mult, recunosc. De un an. Cam de un an. Da, Maya, durează de un an. E mai bine la liceu cu domnul Avram decât cu fosta profă, ți-o mai amintești? Ai văzut și tu, nu se mai teme nimeni pentru BAC, chiar dacă nu facem doar ce e în programă. Știi că am vorbit și despre Cehov? Anul trecut, în prima zi, când ne-a întrebat care e autorul nostru preferat. (Mândră.) I-am spus că e Anton Pavlovici Cehov. M-a întrebat dacă vreau să discutăm despre opera lui. (Redevine ușor inhibată.) I-am spus că nu și am tăcut tot restul orei. Când a sunat, m-am ridicat prima să plec, dar el m-a oprit. “Andreea, ai terminat orele? Hai la mine în birou. Cel mai bine să vorbești e atunci când nu vrei.” M-am dus cu el. “Vrei un ceai?” Da, aș vrea. “Vrei și scorțișoară?” M-am blocat. “Îți spun și scorțișoară, e mai bun așa.” Mi s-a uscat gâtul și n-am scos niciun cuvânt. “Hai să vorbim.”

În perioada aia, eu ieșeam cu Dani. Era băiat bun, dar avea doar șaișpe ani. Odată, mi-a propus un joc. Aveam douăzeci și patru de ore ca să scriem ce simțeam unul pentru celălalt, în jumătate de pagină. Da, doar o jumătate de pagină! Dar când ne-am văzut a doua zi, eu nu terminasem partea mea. E okay, mi-o dai altă dată, a zis el. E… okay? Cum adică e okay? (Din ce în ce mai nervoasă.) De ce nu reacționezi? De ce nu te superi? Înțelegi ce ți-am făcut? Am încălcat promisiunea! Pactul dintre noi! De ce nu te superi? De ce nu mă cerți? De ce nu mă cerți?!

Maya, stai! Iartă-mă, n-am vrut să te strâng atât de tare. Stai, durează doar două minute. Nu m-am mai văzut cu el după ziua aia. În schimb, am descoperit că pot să vorbesc despre multe cu domnul Avram. El mă înțelege. Într-o zi, mi-a cerut stiloul meu, pentru că nu-l avea la îndemână pe al lui. I-am zis să-l ia, dar ne-am întins amândoi după el. A început un vacarm în mine și mi-a dispărut auzul. Atunci am aflat cât de incomode pot fi scaunele de birou. (Vinovată, își acoperă gura cu mâinile.) Îmi pare rău! Îmi pare rău, n-ar fi trebuit să spun asta!

(Pauză.)

Știu că nu mă iubește. Nu are cum, nu? Nu cred. Și totuși, mă ascultă. Mă înțelege și nu tace. El nu tace nici măcar atunci când nu vorbește. Nu vreau să renunț la asta, deși poate ar trebui. Nu-ți lăsa cartea la el ca să ai motiv să te întorci. S-ar putea să fie cu adevărata lui iubită. Așa mi s-a zis. Sunt atât de obosită… Îmi pare rău, nu am vrut să rănesc pe nimeni. Sunt obosită… Trebuie să mă odihnesc. Da, tata, o să mă odihnesc. Tudor…

Maya, stai! Durează doar două minute…

 

Scena 3Mă vede careva?

 

MAYA: La o masă în living, se află mama și tata. Tata a invitat-o pe mama să discute despre problemele mele pentru că am fost internată la dezalcoolizare, consum droguri și se zvonește că am o relație cu Tibi, cel mai bun prieten a lu’ tata. Mama s-a despărțit de tata când aveam doar 6 luni, pentru că el a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei, cu care ulterior s-a căsătorit. Așadar, mai am o soră, pe Medeea care are 16 ani. Prin hotărâre judecătorească, eu am rămăs la tata.

TUDOR:  Nu știu cu ce am greșit în educația Mayei, i-am oferit tot confortul, i-am făcut toate poftele. Mereu îmi spune că vrea să devină profesoară ca tati. Chiar cred că o inspir și nu-mi vine să cred că acum e pe punctul de a rămâne corigentă la fizică. Iar Iulia a încercat de multe ori să se apropie de ea. Cu Medeea se înțelege foarte bine. Nu pot înțelege unde am greșit.

VIVIA: Tudor, ce tot vorbești?  Când să îi oferi o educație bună când mereu dai meditații și Iulia nu are nici cea mai mică simpatie pentru  ea pentru că nu e mama ei. Maya e fiica mea,  a Viviei, cum dracu să o placă?

TUDOR: Nu-ți mai da cu părerea dacă nu știi.

VIVIA: Și toate problemele pe care le are sunt din vina ta, inresponsabilule!

TUDOR: Măcar am fost alături de ea. Instanța a avut încredere în mine.

VIVIA:  A avut încredere pe dracu.

TUDOR: Vivia, încetează!

VIVIA: Descurcă-te! Când ai probleme cu ea, mă cauți, dar când totul e bine, mă-sa e moartă? Învie numai la nevoie? Problema,  e la tine de 17 ani  de când m-ai înșelat cu Iulia, a mai rămas şi gravidă.

TUDOR: Scuză-mă, dar tu erai alcoolică. Alcoolicele nu au loc în viața mea.

VIVIA: Am făcut terapie, dacă tot te interesează viaţa mea.

TUDOR: Din cauza ta fiică-ta e alcoolică. Ce iese din pisică șoareci prinde. Avem atâtea probleme cu Maya, răsfățată ca tine, face numai prostii.

VIVIA: Probleme pe care tu le ai. Face prostii pesntru că seamănă cu tac-su. Doar tu te-ai culcat cu Iulia în casa noastră, în patul nostru. Ai adus nemernica în casă la noi.

MAYA: Ăștia sunt părinții mei. Sunt lângă ei, dar nu exist. E mult mai important să se certe decât să mă ajute pe mine. Mereu am încercat să le atrag atenția cu ceva, dar degeaba. Cred că dacă aș muri ei s-ar certa la inmormântarea mea.

TUDOR: Mai taci dracului odată. Nu mai aiura că nu am timp de prostiile tale, Vivia.

VIVIA: Vrei să-i reproșezi Mayei că și-o trage cu Tibi când tu ai o relație cu o puștoaică de 17 ani, pedofilul dracului. Acum nu-ți mai plac prietenele mele, îți plac colegele Mayei?

TUDOR: Ce? De unde știi? Iar aberezi? Am impresia că terapia nu și-a făcut efectul.

VIVIA: Andreea ce părere are?

TUDOR: E doar un copil. E ceva inocent.

VIVIA: Un copil spui? Vrei să o lași și pe ea gravidă? Iulia știe? Păcat, ar trebui să afle ce fel de meditații dai tu. Apropo, plătește integral?

TUDOR: Da, plătește integral, ca să-ți dau eu bani pentru băutură și poate să mai trăiești și tu de pe o zi pe alta.

VIVIA: Stai liniștit, am tot ce îmi trebuie. Și, ia spune-mi, se ține bine Andreea? Îți place cum seduce? Se pare că istoria se repetă. Auzi, care e următorul pas, să ți-o tragi cu fică-ta?

MAYA: Tata, cu ochii înlăcrimați, o privește pe mama și o pleznește. E ceva normal. De fiecare dată când se întâlnesc să vorbească despre mine, încep să se certe ca doi imbecili. Când învățasem să merg pe bicicletă mi-am rupt mâna. Jumătate de oră au stat lângă mine și s-au certat pentru că Iulia îi dă hainele care-mi rămân mici Medeei. Mă doare, mergem la spital? Când mi-a venit menstruația tata a chemat-o pe mama ca să-mi explice care sunt pașii pe care trebuie să-i fac în situația asta. Mama, în loc să vorbească cu mine, a început să țină predica lui pește că instanța nu e capabilă să înțeleagă că fetele au nevoie de mame. Vreau un tampon că mi-a explicat diriga la școală cum să-l folosesc. După cum vă mișcați voi atacă Japonia de trei ori. Când am fost operată de apendicită mama a venit beată la spital și tata a făcut ca toate animalele. Nu au mai apucat să mă viziteze. Mi-au promis odată că mergem împreună la cinema. Nici nu am ajuns bine acolo că a început circul. Nimeni nu m-a întrebat ce film vreau să văd. Se băteau ei pe filmele lor preferate. La un moment dat fiecare și-a luat jucăriile și a plecat. Eu rămăsesem acolo. M-au uitat. Ce fel de părinte ești? Sunt atât de proști încât dacă m-aș coborî la nivelul lor aș da de petrol. Motivul întâlnirii lor sunt eu. Am impresia că toate se întâmplă din cauza mea. Poate că dacă eu aș dispărea s-ar face liniște. Să-i ia dracu pe toți.

 

Scena 4 – Instantaneu medical

 

(Medeea și Angela se află în tramvai, blocate în trafic)

 Medeea: Jur că mi se ridică tensiunea de la atâta trafic.

Angela: Hm?

Medeea: Am zis că mi se ridică tensiunea de la atâta trafic. Mergem 30 de metri, ne oprim, iar mergem, iar ne oprim, iar mergem iar ne oprim. În ritmul ăsta nu mai ajungem niciodată la atelieru’ ăla nenorocit. Mai lipsește să se defecteze tramvaiu și ne-am aranjat.

Moș băgăcios: Dacă nu vă convine cum merge tramvaiu, de ce n-ați luat un taxi? Așa măcar n-ați mai fi deranjat atâta lume. Totuși, domnișoară, ăsta-i bunu simț elementar!

( Medeea vrea să îi răspundă, dar Angela o oprește)

Angela: Hai să ne mutăm de-aici până nu se apucă careva să ne ia la palme că purtăm și noi o discuție.

(Se ridică de pe scaune și se mută în partea din spate a tramvaiului)

Medeea: Bine zis, Abia aștept să mă mut și să scap de toți oamenii ăștia frustrați. Lung drumu’ până la civilizație…

Angela: Unde mergi la facultă până la urmă?

Medeea: La medicină.

Angela: Iar ai început cu medicina. Jur ca nu te mai înțeleg. Păi nu ziceai alaltăieri că te-ai săturat de cicălelile lu maică-ta cu medicina, că-ți bagi picioarele în planurile ei și că te apuci serios de fotografie?

Medeea: Cu fotografia o să mor de foame. Știi câți bani ar trebui să dau pe toată aparatura aia? Ca să ce? Să merg toată viața ca acum la evenimente, să apăs pe un buton și apoi să-mi zică șefuț că pozele arată de parcă le-aș fi făcut pe automat? Și în plus… în zilele noastre toată lumea se crede fotograf.

(Tramvaiul pornește)

Angela: Poftim? Băi tu te auzi ce zici?

Medeea: Normal că mă aud. Ai vreo problemă cu asta?

Angela: Da, da, am o problemă cu asta. După cât research ai făcut pe domeniu ăsta vii și-mi spui că o să apeși toată viața pe un buton? Cine ți-a băgat tâmpeniile astea în cap?

Medeea: Nu mi-a băgat nimeni nimic în cap. Sunt pur și simplu realistă, nu ca tine.

Angela: Deja începi să devii patetică. O să mă prefac ca n-am auzit bine.

Medeea: Ai auzit foarte bine. Și serios? Eu sunt cea patetică? Ai început și tu să scrii niște articolașe și brusc te crezi scriitoare. Ce-ți imaginezi? Că citești câteva cărți și gata? Că îți vine o idee, iei pixu-n mână și gata cartea? Tu ai impresia că toată lumea poate să facă ce are chef? Ești atât de naivă să crezi că lucrurile astea chiar se întâmplă…

Angela: Deci nu-mi vine să cred! Lasă-mă te rog să-mi ies din șoc ca să nu te iau de păr la următoarea stație și să te dau jos din tramvai.

Medeea: Poftim timp!

Angela: (inspiră și expiră adânc) Bun, acum sunt calmă. Okay deci… hai să spunem că ai pățit cine știe ce și acum ești într-o perioadă mai sensibilă. Cu toate acestea, repet, cu toate acestea nu voi permite niciodată nimănui, nici măcar ție pe care, pentru numele Domnului, te cunosc de doi ani de zile, să se ia de munca mea. Nu ai idee cum e să te descurci singură și să nu îți spună nimeni niciodată băă ai făcut o treabă bună. De când s-a hotărât maică-mea că sunt cantitate neglijabilă, a constatat și taică-meu că i se rupe de familia noastră…

Femeie tânără băgăcioasă: Nu interesează pe nimen telenovelele voastre, dați-vă dracului jos din tramvai dacă vă arde de scandal.

Angela: Care-i problema ta? Dacă am chef să-mi spun toată povestea vieții în tramvai, o s-o fac.

Femeie tânără băgăcioasă: Băi impertinento, tu ai crescut pe străzi?

Soțul femeii: Las-o-n pace, nu-ți mai bate capu cu mucoase.

Angela: (încet, spre Medeea) Cică mucoase. Parcă văd că ăsta prin liceu se masturba în duș și-i călca mă-sa cămășile. (șoaptă timbrată, din ce în ce mai apăsat) Cum spuneam… Nu ai nici cea mai mică idee cum e să stai până la 2-3 noaptea și să muncești ca apucata și apoi dimineață să rupi paginile că ți-ai dat seama că-s de rahat și când îți vine să plângi și să-ți bagi picioarele-n tot, să pui curu pe scaun și s-o iei de la capăt. Să citești tot ce-ți cade-n mână până te dor ochii și nu mai vezi și te gândești la doișpe noaptea ce naiba o să faci dacă ți se strică vederea și imbecilii ăia n-o să scoată portofelu ca să-ți cumpere ochelari și apoi ai insomnie și începi să te gândești că poate ce scrii nu-i bun de nimic și pe nimeni nu interesează dacă o să mai scrii vreodată sau nu. Apoi adormi la ore că mai trebuie și să faci curat, să speli câinele, să înveți la istorie că peste doi ani ai bacu. Și când scrii articolașele alea să strâmbe șefu din nas da să le publice că n-are ce altceva să bage-n ziaru ăla de care n-a auzit nici dracu. Da, bă realisto, sunt destul de naivă să cred că lucrurile alea chiar se întâmplă dacă pui osu la treabă, nu ca tine.

Medeea: Hai lasă-mă că nu interesează pe nimeni aberațiile astea. Pe bune, dă-le-ncolo de texte și nu-ți mai da atâtea aere că nu stă nimeni cu camera pe tine.

Angela: Și ce crezi? Că dacă nu interesează pe nimeni o să renunț?  Vezi-ți de bisturiele tale și încheiem subiectu.

Medeea: Foarte bine.

(liniște)

Babă băgăcioasă 1: (către babă băgăcioasă 2) În sfârșit puțină liniște. Să mă ierte Domnu Dumnezeu, da io la vărsta aia nu eram așa țață. Să urle în tramvai ca la mă-sa pe stradă… Pe vremea mea ar fi luat-o careva de urechi și-ar fi dat-o afară. Ăsta e viitoru țării…n-ai ce să faci.

Babă băgăcioasă 2: Ce să faci? N-ai ce să faci?

(Liniște, tramvaiul se oprește în stație, coboară babele băgăcioase, se închid ușile, tramvaiul pornește)

M: Auzi, e okay dacă trecem pe la tine după atelier ca să descarc pozele și apoi mi le trimiți tu prin WeTransfer? Nu de alta da știi că laptopu meu face figuri de fiecare dată când am ceva important de făcut.

Angela: Da, sigur, nicio problemă

Medeea: Mersi.

(sună telefonul Medeei)

Medeea: Alo. Da. În tramvai, mă duc la atelierul ăla despre programare neurolingvistică. Trebuie să fac niște poze. Nu știu că după merg la Angela să descarc pozele și apoi poate mai trecem prin centru sau ceva. De ce? Păi știu da oricum nu am de ce să nu vin cu voi. Da ce? Ea nu-i în stare ă meargă singură la analize? Datorie pe naiba că voi n-aveți timp niciodată. Okay, okay, calmează-te, o să fiu la zece acasă și gata. Bine. Bine. Bine, am înțeles. Ceau. Da, la zece fix. O să folosesc cheia, da. Okay, ceau. (închide și își pune telefonul în buzunar) Dacă ar putea, m-ar ține juma de oră la telefon.

Angela: Mișto independență.

Medeea: Problemele noastre nu te privesc.

Angela: Alaltăieri când voiai să faci pe răzvrătita și să îți iei în mâini viitorul parcă mă priveau.

Medeea: Ai auzit foarte bine că trebuie să merg cu sor’mea la analize.

Angela: Da de ce nu e în stare să meargă singură?

Medeea: Nu e treaba ta.

Angela: Și de ce are nevoie de analize?

Medeea: Ți-am zis că nu e treaba ta.

Angela: Care-i problema? Ți-am pus o întrebare, nu te-am luat de păr.

Medeea: Și eu nu vreau să îți răspund. Sunt unele lucruri pe care nu le alfi indiferent cât pui osu la treabă să interoghezi lumea. Obișnuiește-te cu ideea.

Angela: Okay, asta pare deja ceva serios. Ce s-a-ntâmplat?

Medeea: Băi, ți-am zis că nu te privește? Ți-am zis. Nu cumva trebuia să mă descurc singură?

Angela: Lasă-le dracului de discursuri. Trebuie să vorbim despre asta. Pentru numele lui Dumnezeu, Medeea, de fiecare dată am vărbit când ai avut o problemă.

(Tramvaiul se oprește la semafor)

Moș băgăcios: Ia uite acuma vrea să vorbească. Mai devreme mai că nu-i scotea ochii.

Angela: Pe ăștia dacă nu-i ignori, ți se urcă-n cap. Pe bune, Medeea, nu fă pe misterioasa. Știm amândouă că nu-i de tine.

Medeea: Fie. Mi-a povestit Maya că ieri seară a venit mă-sa la ea să rezolvă cu taică-meu problema cu drogurile.

(Tramvaiul pornește)

Angela: Taică-tu e pe droguri?

Medeea: Maya e.

Angela: Poftim? Nu mi-ai zis niciodată de asta.

Medeea: Păi de ce să-ți zic dacă nu te privește?

Angela: Doamne ferește, cum să fie pe…?

Medeea: Așa bine. Când taică-tu o înșeală pe maică-ta cu o minoră, mai pățești și de-astea. Și cam din această cauză trebuie să merg mâine cu ea la un doctor că ai mei sunt la o înmormântare. Cam așa stă treaba cu conformismu’ meu.

Angela: Și ce analize tre’ să facă? Despre ce e vorba? Ce a luat?

Medeea: Nu mai știu denumirea. Oricum nu mi-a spus prea multe. În general nu-mi spune nimeni prea multe. Acuma maică-mea se panichează din orice de parcă aș fi gata și eu să trag pe nas în orice moment.

Angela: Nu știam de asta.

Moș băgăcios: Nici eu, da acuma știu.

(Se oprește tramvaiul în stație, se dă moșul jos, pornește tramvaiul, liniște)

Medeea: (calmă retrasă) Și ca să încheiem subiectul, motivul pentru care maică-mea e setată pe medicină e ca să se asigure că am viitoru pus pe tavă și că n-o să ajung cu iarba-n gură pe sub poduri

Angela: Vorbești serios?

Medeea: Da.

Angela: Și tu din cauza asta vrei să renunți la fotgrafie? Tu vrei măcar să dai la medicină? Ești în stare?

Medeea: Sunt în stare că doar la asta muncesc de doi ani de zile. Aceeași poezie: „Pune-te cu burta pe carte, doar nu vrei să ajungi ca sorăta!” Și nu știu dacă vreau. Oricum ce contează?

Angela: Nu prea poți să te joci cu sănătatea oamenilor dacă nu-i de tine. Nu așa funcționează.

Medeea: Ba așa funcționează. Ce vrei să fac? Să mă lupt cu ea în situația în care e? Să fac și eu pe răzvrătita ca să ajungă iar în depresie cum s-a-ntâmplat când a descoperit ce face soră-mea? Pentru ce? Poze? Da dă-l dracului de hobby. Nici nu știu dacă pot sau nu, dacă vreau sau nu. Poate tu poți să faci ce te taie capu, da eu sunt singura din familia mea încă întreagă la cap.

Angela: Medeea, nu cred că e chiar așa.

Medeea: Ba exact așa e. Sincer, îmi pare rău că nu am niște părinți cărora să li se rupă de ce fac. Măcar în situația aia, nu m-aș mai simți responsabilă pentru orice pas greșit pe care-l fac.

Angela: Dar tu n-ai nimic de-a face cu asta. N-ai nicio vină.

Medeea: Toată lumea are o vină, Angela. Trezește-te la realitate!

Angela: Pe dracu realitate!

 (tramvaiul se oprește în stație și un băiat care până atunci a urmărit cearta fetelor coboară, vorbind pentru sine)

Marius: Aoleeeu… Câte realități! O să ne mămânce extratereștrii cu atâta relativitate. Mare cu estrogenu ăsta!

 

Scena 5 – Cum se face?

 

MARIUS: (merge spre magazin) Prietenia e ușurința de a avea pe cine să trimiți la magazin când ai nevoie de lucruri pe care ți-e rușine să i le ceri vânzătoarei care te cunoaște din copilărie și te crede încă un îngeraș. O știi de o viață. În copilărie ți-a răsplătit dumele cu atât de multe gume cu tatuaje și Chipicao cu abțibilduri că ți-ai umplut ușile de la dulapul cu haine. Nu, nu poți. Ai putea merge la farmacie, dar sunt tot femei… Bănuiești că cel mai bine e la supermarket. Ei, pui pe banda, plătești și pleci fără să scoți un cuvânt. Și dacă te vede cineva? E un oraș mic. Ce înseamnă 100.000 de locuitori? Sunt cam 2000 din liceu, 1200 din școala generală, 23 de la mama de la servici’, 7 de la tata, 12 rude, aproximativ 20 de vecini. Mai rămân  97.345 care sigur te-au văzut pe stradă și te-ar recunoaște. Dacă ai, pune, frate, pe altcineva! Se găsește un fraier care să-ți facă treaba. Poate fi unu’ pe care să-l plătești. Sau unu’ căruia să-i zici ce problema ai, iar el să-ți dea de-alea și să te invite să povestiți ca-ntre bărbați după. Hai, lasă prostiile. Arde rău. E singură acasă și te-a sunat deja de trei ori să întrebe dacă mai vii. (Răspunde la telefon) Ceao, iubi! Vin acum. Da. Vorbeam cu mine. Îmi ziceam ca abia aștept să te văd. Ești sigură că vei mai fi singură? Da, am înțeles, vei fi cu mine, dar ești sigura că…  Rezolv și urc. Și eu te iubi! (închide telefonul, face trei ture dus-întors în fața unei alimentare și intră.) Bună ziua! Vreau niște pufuleți.

VÂNZĂTOAREA: Sigur. Din aștia?

MARIUS: Nu, vreau o doză de suc. (pentru sine) Fraiere, tu nu bei suc. (către vânzătoare) Dați-mi mai bine bere!

VĂNZĂTOAREA: Sigur vrei bere?

MARIUS: Da, vreau bere. Nu, vreau bomboane. De fapt, știți ce, dați-mi și suc, și bere și bomboane, și pufuleți, si pâine, și ciocolată, și… ăăăă atât.

UN CLIENT DIN SPATE: Hotărăște-te odată că nu am toată ziua de stat după tine!

MARIUS: Da, mă hotărăsc. (mai repede) Vreau vișine, apa plată, lămâie, salam și atât.

VĂNZĂTOAREA: Mai încet.

MARIUS: Bere, ciocolată, bomboane, bere, Sosete, pișcoturi, pufuleți.

(în timp ce cere, iar vănzătoarea este neatentă, ia un pachet de prezervative pe care îl ascunde în buzunar.)

MARIUS: Aveți o pompă de bicicletă? (vânzătoarea îl privește și-i zâmbește)

VÂNZĂTOAREA: Nu vindem pompe de biciclete, dar dacă ai nevoie ți-o împrumut pe a mea.

MARIUS: (Respinge apelul.) Nu, mulțumesc! Nu am bi… nevoie. Îmi sunt umflate roțile, dar vreau sa-mi cumpăr o pompă și nu știu de unde.

O BĂBUȚĂ: Tineretul din ziua de azi nu mai are bun simț. Uitați-va la el. Nici nu are respect să ne lase înainte, nici nu se grăbește.

MARIUS: Am ajuns aici înaintea dumneavoastră, am prioritate.

VÂNZĂTOAREA: Nu cred că găsești la alimentară.

MARIUS: Mulțumesc! Mai vreau si mere.

VÂNZĂTOAREA: Alege-ți din lădiță.

MARIUS: (Se duce și se uită la mere.) Nu mai vreau mere.

BĂBUȚA: Lăsa-ți-l, doamnă, că nu vrea nimic. Nu vedeți că cere de fiecare dată altceva?

VÂNZĂTOAREA: Aveți răbdare, Tanti, că nu aveți copil de țâță acasă!

MARIUS: Căt costă?

BĂBUȚA: Așa, Tinețipartea tineretului și vai de viitorul nostru. Mulțumesc lu’ Dumnezeu că mor mâine, poimâine că dacă eram mai tânără nu mai luam pensie cu oameni ca ăștia.

VÂNZĂTOAREA: 31 de lei și 70 de bani.

MARIUS: 31? Bine. La revedere!

VÂNZĂTOAREA: La revedere!

MARIUS: (Pe scări spre apartamentul Inei) Te bucuri că nu a observat și pleci cu inima cât o minge de baschet. Nici nu mai contează că ai platit cu 10 le în plus. Aproape ca ți s-a luat o piatră de pe inimă. Aa, restul. Arunci un ochi pe bon, iar ultimul produs e durex. Da, dar cum si-o fi dat seama? Nu contează. Arde și mai tare. (Sună la ușă. Îna îi deschide și intră.)

INA: (îmbrăcată în Crăciuniță) Te-am așteptat mult.

MARIUS: Mă aștepți de la Crăciun? Suntem în iulie.

INA: M-ai supărat. De ce mi-ai respins? Nu am stabilit că nu ne respingem niciodată apelurile?

MARIUS: Eram la chioșc.

INA: Trebuia sa-mi răspunzi și să lași telefonul așa cum am stabilit. Ai încălcat codul Mar-Ina.

MARIUS: Am rezolvat.

INA: (Il sărută) Serios: în sfârșit Mar-Ina trece la următoarea etapă. Te iubesc!

MARIUS: Stai puțin! (Iese din scenă.)

INA: Nu strica momentul!

MARIUS: (Se întoarce cu două pahare pentru șampanie,) Ce ziceai?

INA: Ai adus șampanie? (Îi sare in brațe.) Te iubesc pentru că ești așa atent.

MARIUS: Nu am adus șampanie. Prea mulți bani, prea mult alcool. Am ceva mai bun. (pune bere cu spumă în pahare.)

INA: Hai să ciocnim, dar te rog să nu bei. Pute.

MARIUS: Bine. O beau după.  (O sărută, o măngăie, încearcă să-i desfacă sutienul) Cum se desface asta? Deschide-l tu!

INA: Nu, deschide-l tu. Așa se face.

MARIUS: Nu știu cum și nu vreau să te rănesc.

INA: Agăți ambele părți, împingi spre interior și se deschide singur. (Marius încearcă, dar nu reușește. Scoate bretelele dintr-o parte și îl targe in jos.) Nu așa. Trebuie să-l deschizi cu eleganță. Ai văzut cum se face dragoste în filme?

MARIUS: Dragoste în filme…

INA: (Își prinde la loc bretelele.) Mai incearcă. Concentrează-te, nu e greu!

MARIUS: Ești moartea pasiunii, femeie! (încearcă să i-l scoată pe cap.)

INA: Nu așa… (Și-l deschide singură.) Scoate-l tu! Unde-s prezervativele?

MARIUS: Vezi în buzunar:

INA: Care? În astea nu-s.

MARIUS: Cum să nu fie? Le-am cumpărat chiar înainte să urc, de la alimentara de jos și le-am pus în buzunar. (Se controlează în buzunare.)

INA: De la magazinul de jos? Zi-mi măcar că e magazinul de la blocul vecin!

MARIUS: Nu, dar ce mai contează? Hai să le căutăm. Nu se poate să nu fie.

INA: Minunat!

(Le caută prin casă, refac traseul lui Marius, Ina iese îmbracată în Crăciuniță pe casa scării. Întră în viteză de câteva ori în apartament ca să nu o vadă vecinii.)

INA: Poate ți-au căzut pe scări și le-a găsit cineva. Mergi și ia altele!

MARIUS: Acum e rândul tău. (o sărută.)

INA: Neatenția ta, tu rezolvi!

MARIUS: Ești așa de sexi nervoasă.

INA:  Îți plac?  (Îi șoptește la ureche) Mergi te rog și ia altele!

MARIUS: (La fel, șoptit la ureche.) Nu mai am nevoie. (O respinge.) Unde e baia?

INA: Vis-a-vis de ușa de la intrare. Data viitoare le aduc eu.

MARIUS: Imi pare rău. Mergi acum daca vrei.

INA: Pregătește-te! Mă schimb și ieșim împreuna.

INA: (la supermarket. Se plimbă printre raioane si pune produse la întâmplare în coș.)  Nici nu știu de ce fac eu asta. De ce am atât de mare nevoie de prezența unui băiat?  De ce-mi pun atâtea întrebări? Nici nu-l mai caut azi. Au fost prea multe pentru o zi.  Trebuie să mai pun la loc. Nu cred că am bani de toate astea. Acum sunt suficiente. Să iau și ceea ce-mi trebuie de fapt. Nu pot sta mult pe aici. Nu pot să nu mă gândesc la cum judecă oamenii. Uite, moșu’ ăla ce insistent mă privește. Hai să mă uit la lame de ras. Poate se răsgândește.  A plecat. Pot continua. Nu știu de care sa iau.  Merg pe culoare. Nu am timp sa stau sa citesc ce are special fiecare. Roșu e culoarea pasiunii, așa să fie.   Mai am un hop la casă si am scăpat. O să-i zâmbesc frumos doamnei ca să nu-și dea seama ce scanează. Da, sigur o să meargă. De parcă aș fi o sirenă și ea marinarul. Sunt ridicolă. – (către casieră) Bună ziua!- Ah ce mă enervează. De ce nu le ia în ordine? Le lasă la sfârșit pe alea mici. Fir-ar. Dacă le-ar fi scanat în ordinea în care erau așezate, le-aș fi tras în sacoșă dintr-o mișcare alaturi de cipsuri, sau altceva, ca și cum nici nu mi-aș fi dat seama că le am. Nu. Nu stie codul de la stilou, iar pe bandă a mai rămas doar cutia. Toate astea-s din cauza lui Marius. Dacă nu ar fi aiurit nu aș mai trece prin toată rușinea. Aș plecă, dar trebuie sa plătesc și nu-mi eliberează bonul dacă nu scanează tot.  Nu mai vine aia cu stiloul. Să-i zic că nu-l mai vreau? M-am săturat sa mă uit pe pereți, la celelalte case sau la varietatea de gume.  Doamna de după mine mă priveste indignată.  Ce mult mi-ar plăcea sa nu-mi pese.  În sfârsit.  Pot pleca acasă.

Acasă

INA: Te-ai întors deja, mama?

VÂNZĂTOAREA: Da. Ce faci?

INA: Am fost la supermarket. Aveam nevoie de câteva lucruri pentru școală. Cum a fost ziua ta?

VÂNZĂTOAREA: Ca toate celelalte. Un singur lucru mi-a rămas în minte. A venit cu puțin timp inainte de pranz un baiat care a incercat sa fure un pachet de prezervative. Nu am știut ce sa fac, desi credea că nu mi-am dat seama, am văzut când le-a luat. Avea bani la el, nu cred ca asta era problema. Ii era doar rușine. Nu am vrut să iasă rău și le-am trecut pe bon.  M-am gândit atunci cum ar putea arata familia lui. Un tată ar trebui sa-i povestească fiului său despre lucrurile astea.  Apoi mi-am amintit de noi și am inceput să-mi fac reproșuri pentru judecata mea necuviincioasa. Sigur ai și tu lucruri care ți-au lipsit in relația noastră. Mi-ar plăcea să te gândești la asta și să-mi spui cândva.

 

Scena 6 – Fără tine

 

INA: Prea târziu, prea devreme să înțeleg. Stau și mă întreb când o să primesc răspunsuri sau oare le-am primit deja ? Uite, vezi, încă o întrebare la care nu-mi răspunde nimeni.Vreau doar să aflu de ce e așa. Este atat de greu?  Părinți divorțați, colegi care râd, oameni care judecă, priviri urâte,  lipsa tatălui, în permanență un gol, în permanență ceva care lipsește. Oare e din vina mea? Fac eu ceva greșit?

Mereu aud discuții, certuri, înjurături, plânsete, ,,sună la poliție”, ,,nu mă mai lovi”, ,,ma doare, termină!”. Este ca zgomotul puternic al tramvaiului care turuie în capul tău și nu se mai oprește, pe care-l auzi și când închizi ochii. Dar oare de ce? Sunt mereu confuză și nedumerită, nu știu ce și cum, unde și când, pur și simplu nu înțeleg. Ce știu eu la vârsta asta?  Ce să fac când tata o bate pe mama, nu am forță să o apăr. Sunt prizonieră într-o lume fără scăpare, și asta e numai din vina mea, sigur eu sunt cea care greșește și totul e din cauza mea.

La noi în familie e mama sau tata, niciodată  mama și tata, niciodată împreună. Dar, stai, noi suntem o familie? De ce nu simt asta? Nu suntem uniți, nu avem grijă unii de alții și totuși pentru că ei sunt părinții mei iar eu sunt copilul lor, asta ne face o familie. Într-o zi mama mi-a zis că vrea să divorțeze de tata. Ce-i ăla divorț?  În povești nu există așa ceva, prințul și prințesa trăiesc până la adânci bătrâneți, ei de ce să se despartă? Dacă…asta înseamnă. Chiar nu vreau s-o facă, vor râde colegii de mine, mă vor judeca și ei și nu vreau. Mama a încercat să îmi explice, dar nu înțeleg, nu știu ce vrea să îmi zică, am 8 ani, ce aș putea să știu eu. Sau poate știu și nu fac nimic să schimb situația. Îi las să se certe, se înjură, ei doar asta fac mereu. Nu-i ajut, nu sunt un copil bun. Dar oare e normal ca tata să o lovească pe mama?  Și mama să plângă mereu?

Acum că am 10 ani și sunt mare, e datoria mea să îi ajut, știu că nu îi este ușor mamei lângă tata, tatei lângă mama, nouă lângă tata. Dar de ce să stăm separați, nu suntem o familie? Împreună nu ne este bine, dar oare de ce? Nu-mi pot face temele pentru că vine acasă beat, sare la bătaie, sparge lucruri, vin vecinii la ușă să ne spună că o să cheme poliția, dacă nu încetăm. Încep să plâng, aș fi vrut să mă ia în brațe și să mă alinte. Nu-i ok, nu e firesc să fie așa. Când merg cu mama la film, la cofetărie, în parc este prietena mea. Mă ascultă, mă înțelege, dar eu nu o înțeleg, sau poate nu vreau? Vreau să înțeleg de ce tata nu e cu noi aici, de ce niciodată nu vine și el. Ceilalți  copii vin cu părinții, eu doar mă uit la ei și aproape, lăcrimând, mă gândesc cum ar fi fost să fiu în locul lor. Nu ne iubește? Eu îl iubesc pe el, chiar dacă  m-a bătut de atâtea ori, chiar dacă am mers la școală plângând că nu am putut să dorm din cauză că el țipa la noi, chiar dacă m-a făcut de atâtea ori de rușine ori când se îmbăta și cădea prin șanțuri, iar copiii îmi ziceau, râzând: Taică-tu iar a greșit casa?

Totuși e tata, mi-e frică să îi zic așa, îmi e rușine, știu că așa e normal, ca un copil  să-i zică tata, eu nu pot, nici așa, nici pe nume, nici cum, pur și simplu evit. Știu că pe el nu-l interesează de noi, pentru el ce contează e să aibă țigări, băutură și bani pentru  jocurile de noroc. Nu s-a gândit niciodată să îmi aducă dulciuri, sau să îmi facă vreo surpriză. Atât de mult plângeam când vedeam că tatăl prietenei mele venea cu sacoșa  plină, simțeam că îi pasă. O singură dată mi-a adus ciocolată, era eroul meu, m-am simțit  în sfârșit iubită.

Și..am 13 ani, divorț? Știu ce e, ăla când doi oameni se despart, iar copilul rămâne cu unul dintre părinți, cu cel pe care îl iubește mai mult cred, nu? Eu am rămas cu mama, deci, asta înseamnă că o iubesc mai mult pe ea? Eu îl iubesc și pe tata, dar el pe mine? Nu mi-a zis niciodată și nici nu mi-a arătat, de ce oare? Nu am fost niciodată fetița lu’ tata.  Și totuși nu m-am gândit vreodată că poate și el are nevoie de noi, nu m-am gândit că are nevoie să fim lângă el, mama se ceartă mereu cu el când vine beat, iar când e treaz pleacă de acasă sau se joacă pe calculator, a cui e vina? A mea? A lor?  Am stat de două-trei ori cu ei, dar îmi era rușine, aveam emoții, nu știam dacă îmi era frică de el sau doar aveam nevoie de atenția lui. Nu se mai întâmplase asta până acum, nu am mai avut ocazia să petrec timp cu el .

Am crescut, am 16 ani și dacă tata era lângă mine mi-ar fi dat cele mai bune sfaturi legate de băieți și nu m-ar fi lăsat să trec prin patul tuturor tâmpiților care nu știu să folosească niciun prezervativ, m-ar fi certat, nu mi-ar fi dat voie să stau cu băieți mai mari care doar să mă folosească. Nu e lângă mine să mă bată la cap să îl aduc acasă să îl vadă, nu ma ceartă, nu-mi dă sfaturi, nu e aici acum…când am nevoie. Parcă strig dar el nu mă aude, de asta am găsit numai proști care să își bată joc de mine. Alte fete nu știu cum să scape de gura tatălui, se ascund de el, îl înjură, pleacă de acasă, dar pe mine mă doare, pe mine nu are cine să mă învețe, nu are cine să-mi fie alături.

Am 18 ani, mă gândesc că am crescut și că poate nu știu ce fel de bărbat vreau să îmi fie soț și tată al copiilor, dar știu exact ce fel de bărbat nu vreau în viața mea. Îmi ziceam singură: „ De ce ai plecat,tată?” , „ Unde ești acum?”, „ De ce niciodată nu ai fost lângă mine?”,  „De ce nu am avut eu grijă de tine?”  Nu ți-am simțit niciodată lipsa ca acum, credeam că am crescut mare și că nu mai am nevoie de tine, credeam că de acum sunt pe cont propriu și că o să mă descurc, îmi era de ajuns să știu că trăiești.

 

(PAUZĂ)

INA: Vedeți, domnule psiholog, de ce sunt aici? Nu pot să-mi revin după acest șoc, tata a murit din cauza mea, sunt o nenorocită. Nu am știut nicio secundă că el rămăsese fără job și că împrumutase bani de la cămătari ca să îmi plătească mie pensie alimentară. Mama nu mi-a spus niciodată că el m-a căutat și nici că îmi trimitea bani în fiecare lună, a trebuit să îl pierd de tot ca să îmi dau seama cât de important e pentru mine, dar e prea târziu…s-a terminat…Tot ce imi zice mama e că a vrut să mă protejeze, că nu a vrut ca eu să mai sufar și să mai am vreo legătură cu omul acela, toți banii spune că i-a dat pentru pregatirea mea, pentru educația mea și pentru a-mi fi mie bine. Nu o judec pentru asta, urăsc că nu am știut adevărul, urăsc că am fost mințită, mă simt trădată de propria mamă. Simplul fapt că el a realizat într-un sfârșit că trebuie să aibă grijă de mine, m-ar fi liniștit, m-aș fi simțit iubită și aș fi simțit că trăiesc, dar cu ce folos acum când el nu mai e. Mă învârt în jurul unor întrebări al căror răspunsuri nu mai vin și cu siguranță nici nu vor veni, simt că nu mă pot regăsi pe mine, eram copil nu înțelegeam, am crescut și tot nu s-a schimbat nimic, acum sunt mare dar situația e la fel. Știam eu că vina e a mea, dacă aș fi făcut ce trebuia la timp acum nu ar fi fost așa…

 

Cor 2

 

Nu e nimic de speriat.

Se întâmplă și la case mai mari.

Până la urmă n-a fost nimic așa rău.

Sunteți doar niște copii, când veți crește veți vedea altfel lucrurile. Momentan nu puteți înțelege.

Sunteți așa de simpatici când faceți năzbâtii, nici nu vă puteți închipui.

Când veți fi mari, veți râde de toate năzdrăvăniile.

Părinții ar trebui să nu mai dea atenție fiecărui amănunt nesemnificativ din viața voastră.

În loc să ne vedem de treburile noastre vă stresăm cu nimicuri.

Doar n-a omorât pe nimeni.

De ce se face atâta caz?

Nu e nimic.

Totul e în regulă, trece, nu vă faceți griji.

Situația e sub control, păstrați-vă calmul.

Nu vă umpleți capul cu probleme, întotdeauna se găsește o soluție.

 

Scena 7 – EMIGRANȚII

 

Andra și tatăl se urcă în mașină. Închid portierele.

TATĂL: Ți-ai pus tot ce-ți trebuie, da?

Tatăl își pune centura.

ANDRA: Da

TATĂL: Camera ai luat-o, da?

ANDRA: Da

TATĂL: Mâncarea de la mătamare ai pus-o?

ANDRA: Tu ai pus-o.

Andra își pune centura.

TATĂL: A, da. Chiloți, periuță de dinți, d-astea?

ANDRA: Da.

TATĂL: Ți-ai luat niște caiete să-ți notezi chestii p’acolo?

ANDRA: Da.

Tăcere.

Tatăl pornește mașina. Pleacă de pe loc.

TATĂL: Vezi, să nu intri în cârdășie cu toți proștii. Ai grijă cu cine te împrietenești p

’acolo. Să n-ai încredere în nimeni. Tu îți vezi acolo de treaba ta. Te duci la cursuri, îți faci temele. Nu stai în cluburi până dimineața, sau mai știu io pe unde. Că d-aia te duc acolo. Să înveți. Ai înțeles?

Andra își dă ochii peste cap.

ANDRA: Începe.

TATĂL: Încep, normal că încep. Io ți-am mai spus de multe ori ce și cum să faci. Știi că mereu am avut dreptate. De câte ori ți-am zis ceva, ca mine a fost. Mereu ajungi la vorba mea. Am dreptate?

Tăcere.

TATĂL: Am dreptate?

ANDRA: Mhm.

TATĂL: Pui mâna și îți faci toate temele acolo. Și înveți. Că d’aia bag atâția bani în curu’ tău. Nu lăsa totul pe ultima sută de metrii cum faci mereu. Te pregătești dinainte. Ai înțeles?

ANDRA: Da.

TATĂL: Da, da. Așa zici mereu. Bagă la cap ce îți spun, ca știu io ce vorbesc aici.

ANDRA: Tu nici măcar n-ai făcut facultatea.

TATĂL: Fetițo, tu ascultă ce zic io, că îți vreau binele. Lasă dracu’ toți proștii tăi prieteni. Nodică, sulică, cățelu’, purcelu’, Aurica, mătamare, mă-ta. Că astea nu știu. N-au ele habar cu ce se mănâncă facultatea.

ANDRA: Și tu ai?

TATĂL: Mă ce mă enervezi! Ai început să-mi dai replica?! Vezi că nu-mi place atitudinea asta. Ai început să vorbești urât.

ANDRA + TATĂL (Andra anticipeaza ce va spune tatăl): Semeni cu mă-ta!

TATĂL: Da, semeni cu mă-ta. Credeți că le știți pe toate și faceți numai’ ce vreți voi. Da’ tot la vorba mea ajungeți.

Tăcere.

TATĂL: A cumpărat juma’ de porc de Crăciun. I-am zis să nu ia atâta că e prea mult. Da ea ’’Nu, domne’ că se manâncă. ’’  A rămas jumătate-n frigider. Tot cum am zis io a fost.

A vrut să ia brad de Crăciun că vezi doamne, nu se poate fără. Am rămas io cu el în casă.

Când ți-am luat cadou de ziua ta în iunie, i-am zis să-ți luam un laptop că o să ai nevoie. Ea nu și nu, că tu vrei telefon. Ți-am luat telefon. Ai avut nevoie de laptop? Ai avut. Tot ca mine a fost.

Andra pune un CD cu muzică.(Alternosfera – Mută) Începe să fredoneze, ignorându-l pe tatăl ei.

TATĂL: Iar asculți rocăreală d

’asta?

Andra dă radioul mai tare și începe să dea din cap și mai tare și să mimeze un toboșar.

TATĂL: Dăi domne’ mai încet. Nu vezi că conduc?!

Andra se oprește din fredonat și oprește și radioul.

ANDRA: Poftim.

TATĂL: N-am zis să-l oprești. Am zis să-l dai mai încet.

Tăcere.

TATĂL: Ți-a lăsat mă-ta ceva bani?

ANDRA: Nu.

TATĂL: Cum nu?

ANDRA: Păi n-a avut de unde.

TATĂL: Păi nu se bate ea cu pumnii în piept că d’aia muncește pe acolo? Ca să ai bani?

ANDRA: Nu a avut de unde să-mi dea.

TATĂL: Io nici atât n-am de unde să-ți las.

Tăcere.

TATĂL: Mă-ta de ce n-a mai vrut să vină?

ANDRA: Unde?

TATĂL: Azi, spre Cluj

ANDRA: Serios că mă întrebi asta?

TATĂL: Da, de ce?

ANDRA: Dupa ce s-a întamplat tu mai ai pretenția să se urce cu tine în mașină

TATĂL: Da’ ce s-a întâmplat?

ANDRA: Hai, tata, termină. Doar nu srie proastă pe fruntea mea.

TATĂL: Da’ n-a zis nimeni că ești proastă.

ANDRA: Da’ nu pot să cred că mă întrebi asta.

TATĂL: Ce prostii ți-a mai băgat mă-ta în cap?

ANDRA: Termină! Încetează să spui chestia asta! Nu mi-a băgat nici o prostie în cap.

TATĂL: Nu ridica vocea la mine. Ce te enervezi așa?

ANDRA: Păi cum să nu mă enervez când tu mă întrebi de ce nu a vrut să vină cu noi după ce s-a întâmplat de revelion.

TATĂL: Ce s-a întamplat de revelion?

ANDRA: Hai că îți spun eu ce s-a întâmplat de revelion. Am primit un telefon pe la 11 jumate’ noaptea de la Viorel care

TATĂL: Te-a sunat Viorel?!

ANDRA: Care mi-a zis du-te repede acasă că tactu’ a omorât-o din bătaie pe mă-ta.

TATĂL: Poftim?!

ANDRA: Și  știați cât de mult îmi doream să mă duc la concert. Știați cât de mult voiam să am măcar o dată un revelion super-mișto. Fără certuri, probleme.

TATĂL: Păi și n-ai avut?

ANDRA: Serios?! Am început instant să plâng când am auzit. Se uita dracu toată lumea din bus la mine. Apoi am început să dau telefoane în stânga și în dreapta ca să găsesc pe cineva să mă aducă la Băicoi cât mai repede. Normal că n-am găsit nici pe dracu.

TATĂL: Ia termina cu dracii ăștia.

ANDRA: De Crăciun nu v-ați certat. Mă și miram. Și când acolo, ce să vezi. Surprize-surprize cu familia Salaoru.

TATĂL: Hai, lasă –

ANDRA: După-aia m-a prins miezul nopții pe o bordură în centru’. Plângeam și mă uitam ca utima boschetară la artificii. Și nu plângeam că v-a apucat pe voi nebunia pentru a suta oara. Plângeam pentru că mi-am dorit atât de mult ca de data asta să fie altfel. Iar voi ați futut iar meciu’. Că doar la asta vă pricepeți cel mai bine. Voiam să fie bine, să se întample ceva bun. Ce dracu’ s-a întamplat bun?

TATA: N-am știut că…

ANDRA: Păi cum să știi? Ce să știi? Tot neamu’ aflase. Mă sunau toți să mă duc acasă și io nu puteam să fac nimic. Abia la 3 am reușit să vorbesc cu mama care era la Geta. Fugise de tine. Ia a2-a zi când m-am dus să o iau de acolo, a trebuit s-o țin de mână. Îi era frică să intre în casă, d’apăi să te vadă. Stii cum e sa o ții pe maică-ta de mână pentru că îi e frică să intre în propria casă? Ă? Nu știi. Și tu așa foarte senin mă întrebi: ’’Ce faci, cum a fost?’’ Cum dracu să fie? Cum căcat să fie?

TATĂL: N-a fost chiar așa…

ANDRA: Scutește-mă.

TATĂL: Dar nici măcar nu ne-am bătut.

ANDRA: Ne-am? Ai spus ne-am? Nu-mi spune mie că a dat mama în tine. Nu o cred p-asta nici dacă mi-o spune Papa.

TATĂL: Da domne’, mi-a rupt ochelarii.

ANDRA: Unde? Că văd că-i ai pe nas.

TATĂL: Păi i-am lipit.

ANDRA: A, da. Desigur.

TATĂL: Termină cu atitudinea asta. Nu-mi spui tu mie ce să fac și ce nu. Și nici măcar nu ne-am bătut. Ne-am împins puțin…

ANDRA: Hai nu zău! Și tableta aia s-a spart singură?  Tu ai văzut ce față avea câinele ăla? Era speriat! Ați traumatizat dracu’ și câinele.

TATĂL: Acum am traumatizat câinele.

ANDRA: Și dacă doar vă împingeați cum ai spus tu, de ce a fugit mama? De nebună? De ce avea bluza ruptă? De ce e vânătă? Dacă ești mai puternic ca ea, asta nu înseamnă ca trebuie să fii animal.

TATĂL: Ai grijă cum vorbești, că te plesnesc de nu te vezi.

ANDRA: Ești un animal. Și te urăsc.

TATĂL: Ești nesimțită.

ANDRA:  Te urăsc pentru fiecare moment când ai făcut-o pe mama să sufere și să plângă. Te urăsc că tu ești mereu ăla care se enervează din orice. Tu mereu urlii, trântești, zbieri, țipi. Tu stai în vârfu’ patului toată ziua și dormi. Tu ești mereu ăla care se plânge. Tu ești ăla obosit. Tu ești ăla care nu mai poate. TU. TU . TU. Dar nu te simți niciodata. Ești doar tu și universu’ tău. Cine căcat te crezi?

Cine căcat te crezi de consideri că ai dreptul să te porți așa cu ea?

TATĂL: Auzi măi fetițo, cum îți permiți să-mi vorbești mie așa? Că-mi bag pula și nu te mai duc nicăieri. Te las aici în mijlocu’ drumului. Da cine dracu te crezi de-mi reproșezi mie. Vezi-ți dracu de adolescența și lasă-mă pe mine și pe mă-ta să ne vedem de problemele noastre, să le rezolvăm așa cum știm. Ie-te-te domne. Da cine te crezi? Buricu’ pământului și io-s prostu’ tău? Și dacă stau în pat toată ziua care e problema ta? Ce te doare pe tine că urlu’ și țip?! E casa mea. Fac ce vreau în ea. Și deocamdată tu stai sub acoperișu’ meu, pe banii mei. I-auzi domne’ ce sensibili suntem. Ce să zic… urlu, trântesc. Așa. Și? Auzi la ea ‚’’Cine căcat mă cred’’. Momentan sunt tac-tu. Și tre’ să asculți de mine. Așa cum sunt, sunt tac-tu. Nu-ți convine, du-te și caută-ți pe altcineva să aibă grija de tine.

Tăcere.

TATĂL: Și ea a dat. Mi-a rupt cămașa.

ANDRA: Păi da. Ce căcat să facem în noaptea de revelion? Hai să ne împărțim pumni. Apoi unu’ fuge la vecini iar ălălalt se preface că nu s-a întamplat nimic.  De ce nu? Femeia aia nu mai are curajul să se uite în ochii tăi și tu crezi că s-ar urca cu tine în mașină? Eu dacă aș fi în locul ei n-aș vrea să te mai văd în viața mea.

Tăcere.

TATĂL: Când mâ întorc, o să discut cu ea

ANDRA: N-ai ce să mai discuți.

TATĂL: E, stăm, vorbim și

ANDRA: N-ai ce sa mai vorbești pentru că nu o să mai găsești pe nimeni acasa. A plecat.

 

Final

Eu. Aspirații. Durere. Cuțit. Da, nu. Dezamăgire. Greșeală. Nu ai dreptul. Vreau să aparțin. Sunt grasă. Bac. Nu-mi pasă. Nu vreau. Nu știu. Te vreau. Nopți albe. Unde? Nonconformism. Cum? Pasiune. De ce? „Fată verde cu părul pădure”. 6, vine profa! Amprentă. Prezent. Atinge-mă. „Sunt nebun, iubesc și nu am bani”. Dependență. Izolare. Te urăsc! Cum te eu, nimeni nu te va. Vreau ca tu să mă. Fugă. Prejudecată. Frustrare. Acnee. Nevoie. Chef, paranghelie, bairam, chermeză. Majorat. Prioritate de dreapta. Victorie. Orgasm. Stii melodia asta? Îmi place să mă joc. Vreau să vorbesc. Neputință. Mergem? Stai jos, nota 3! Ascultă-mă! Sân. Trage și tu un fum! Vârtej. Riscăm. Viciu. Vama Veche. Prima întâlnire. Bere. Loterie. Ciocolată. Blugi rupți. De ce eu? Iluzii. Căutare. Îndignare. Clipă. N-am chef azi. Lamă. Gașcă. Balsam de buze. Tu ce crezi? Vis. Tu-te dracu’! Gânduri. Chiul. Fluturi.